Câteva principii de relaţionare (II)

Naturaleţea, încrederea şi comunicarea pot fi considerate trei dintre virtuţile primordiale ale construirii unei fundaţii trainice a unei relaţii, dar niciodată ele singure nu vor reuşi să împlinească toate planurile acesteia. În această entitate multidimensională descoperim întotdeauna noi şi noi puncte de interes care-i descriu forma atât de mirific de complexă şi în continuă transformare. Procesul de învăţare, precum şi diferenţele mai mult sau mai puţin subtile între parteneri fac fiecare experienţă să aibă un aer nou, proaspăt, mai evoluat. Dacă în viaţă simţim că istoria se repetă cu o fidelitate mult prea mare ar trebui să ne gândim serios la dacă şi ce am învăţat sau ar trebui să ne punem întrebări asupra vreunui lucru din trecut după care tânjim şi pe care îl simţim a fi neîmplinit. Şi totuşi, mai există variabile general-valabile care acoperă spectrul întreg al relaţiilor pe care le trăim. Hotărârea cu care luăm decizia de a ne apropia de cineva, modul în care ne manifestăm grija faţă de celălalt, în care îl facem să se simtă dorit, toate acestea reprezintă aspecte ce nu trebuie scăpate din vedere.

Determinare

Probabil unul dintre aspectele cele mai dificile atunci când avem de a face cu alegeri în viaţă îl constituie capacitatea noastră de a fi siguri pe noi, de a conştientiza ce ne dorim şi de a ne exercita capacitatea de a ne exprima dorinţa. Insecuritatea decizională constituie un punct slab, un potenţial factor destabilizant. Aceasta dă întotdeauna naştere întrebărilor asupra viabilităţii deciziei, asupra identificării pretenţiilor noastre în persoana cu care relaţionăm.

Perfiditatea lipsei de determinare se reflectă în incapacitatea de a ne exprima şi manifesta cu adevărat şi cu siguranţă sentimentele. Aceasta constituie o gaură neagră în care se pierd intenţiile de apropiere, întotdeauna păstrând o distanţă apreciabilă. Ne spunem că aşteptăm să căpătăm siguranţă, ne spunem că sigur vom fi în stare să începem să simţim în momentul în care vom fi siguri că alegerea este cea corectă, amânăm lucruri mici, vorbe aparent neînsemnate care ar cataliza cimentarea pe care chiar noi nu ştim dacă neo dorim.

Din păcate, de cele mai multe ori, dinamica fiinţei umane, viteza cu care totul se desfăşoară în jurul nostru, ne poate lua foarte uşor prin surprindere şi putem ajunge în punctul în care realizăm că am pierdut prea mult timp ascunzându-ne în spatele confortabilului “nu ştiu” în loc să trăim clipa, în loc să oferim acolo unde s-a cerut. Invariabil, acel punct coincide cu pierderea răbdării celuilalt care va forţa o decizie, pentru că nimănui nu îi place să fie victima colaterală a unei lipse de securitate. Iar în acel moment, vom fi luaţi total prin surprindere şi nu vom mai avea timp de a cântări din nou opţiunile. Proliferarea insecurităţii va fi adeseori asociată unui răspuns negativ şi unei iminente rupturi.

În viaţă nu există niciodată certitudini sau garanţii, ce este astăzi aici mâine poate să nu mai fie, dar nu vom şti niciodată ce ne rezervă viitorul dacă ne temem să păşim către acesta, nu vom şti niciodată dacă apa este rece sau caldă dacă refuzăm a o testa cu degetele de frica îngheţului. În fond, nu avem de ce să ne temem, am fost clădiţi să fim mai puternici decât ne-am imagina şi fiecare experienţă ratată este o nouă lecţie învăţată, dar asta doar dacă suntem capabili să luăm o atitudine hotărâtă şi să îi dăm o şansă. Altfel, rămânem doar cu bagajul întrebărilor şi a lipsei de finalitate.

Morala: Lipsa de determinare dă naştere întrebărilor, indeciziei şi, prin urmare, temerii de apropiere, de oferire a afecţiunii, amânarea pe termen nedefinit a scânteii de început. Atunci când ne dorim să fim cu cineva, ar trebui să încercăm să nu supra-gândim consecinţele, să nu supra-analizăm fiecare gest, fiecare vorbă, fiecare privire, ci să trăim momentul, să acordăm o şansă şi să mergem hotărâţi înainte, fără a încerca să ne controlăm reacţiile la fiecare pas în detrimentul relaţiei.

Atenţie

Oricui îi place atenţia. Oricât de antisociali am fi, apreciem întotdeauna o conversaţie, o vorbă bună, o prezenţă umană care să ne dea senzaţia că nu suntem singuri pe lume. Inclusiv într-o relaţie, acordarea de atenţie celui de lângă noi constituie un lucru pe care trebuie să fim dispuşi să îl facem, dacă se poate şi pornind spontan, din pură dorinţă, cu atât mai bine. În fond, nimănui nu îi place să se simtă neglijat, iar sentimentul de a fi partea primitoare a unui tratament bazat pe lipsă de atenţie şi comunicare este unul cât se poate de neplăcut.

Atenţia se poate manifesta în nenumărate moduri, iar aici intervine şi felul fiecăruia de a fi, modul de propriu de a exprima faptul că îi pasă. Unii oameni se mulţumesc cu un mesaj la început sau la final de zi din când în când, deşi întotdeauna un mare plus îl are manifestarea interesului legat de starea celuilalt de-a lungul zilei sau pur şi simplu o vorbă spontană la un anumit moment neaşteptat. Aici este unul din punctele în care lucrurile mici lucrează înspre rezultate măreţe, iar conştientizarea nevoii celuilalt de a se simţi obiectul gândurilor noastre de peste zi poate ajuta menţinerea tonusului pozitiv al relaţiei sau, în anumite cazuri, o pot chiar propulsa înainte.

La polul opus, lipsa de atenţie şi comunicare pot duce foarte uşor la instalarea distanţei. Mergând pe principiul testat de vreme care susţine că ochii care nu se văd se uită, la fel o zi lipsită sau aproape lipsită de orice urmă de atenţie poate fi un pas către distanţare. Uneori aceasta se produce mai rapid, alteori mai lent, în funcţie de capacitatea fiecăruia de a accepta situaţia, dar invariabil rezultatul este acelaşi, neglijarea duce către o ruptură.

Este adevărat şi faptul că oamenii se manifestă diferit şi aleg să îşi exprime grija în moduri diferite, iar aici un rol foarte important îl joacă înţelegerea. Dacă suntem capabili să înţelegem felul în care lucrează afecţiunea celuilalt ne va face efortul de a suporta lipsa sau supradoza de atenţie direcţionată înspre noi mai uşor. Un alt factor important, însă, este şi modul în care simţim şi concepem că trebuie să aibă loc această manifestare, iar dacă este un lucru peste care nu putem trece, atunci invariabil vor exista probleme undeva de-a lungul drumului.

Morala: O doză moderată de atenţie este întotdeauna binevenită şi trebuie să facă parte din repertoriul de rutină al oricărei relaţionări. Chiar dacă nu există subiect de discuţie în momentul respectiv sau dacă logica noastră ne spune că nu avem un motiv real de a o face, o mică atenţie este întotdeauna apreciată şi, uneori, poate face minuni, pentru că arată că ne pasă, că ne gândim la celălalt şi pentru că nu lasă să se instaleze sentimentul de neglijare.

Înţelegere

Trebuie să înţelegem că nu există doi oameni complet identici, că oricât de potrivite ar fi două persoane, întotdeauna se va ivi ceva ce le va scoate în evidenţă diferenţele. Iar dacă acel ceva este mai mult decât o simplă preferinţă culinară, atunci înţelegerea capătă un rol-cheie în menţinerea armoniei. Puterea noastră de a înţelege şi de a simpatiza cu motivaţiile celui de lângă noi ne poate uşura capacitatea de a face anumite mici concesii sau compromisuri spre a diminua impactul diferenţelor ivite.

De ce este esenţială înţelegerea? Compromisurile făcute strict de dragul celuilalt, din dragoste, din simpatie sau din oricare alt motiv, dar fără a pricepe cu adevărat motivul pentru care le facem se transformă cu timpul, prin repetiţie regulată, în frustrări. Lipsa capacităţii noastre de a ne construi un raison d’etre pentru aceste concesii ne face adeseori să le punem la îndoială necesitatea. Nu vom putea pricepe de ce nu poate celălalt să facă respectivul compromis pentru noi şi astfel ies la iveală diferenţele pregnante de viziune şi certurile pe marginea acestora. Cu cât frustrarea acumulată este mai mare, cu atât diferenţele vor fi, în aparenţă, mai mari şi mai greu de depăşit. Aceasta creează iluzia unei distanţări de perspectivă din ce în ce mai dificil de trecut cu vederea.

Dacă am reuşi, pe de altă parte, să înţelegem cu adevărat motivul pentru care celălalt doreşte un anumit lucru, ne putem justifica mult mai uşor faţă de propria noastră persoană motivul pentru care facem concesiile pe care le facem. Dacă adăugăm şi motivaţia sentimentală, vom realiza că, chiar în cazul perpetuării acestui compromis în timp, frustrările nu vor mai lua naştere sau, dacă totuşi o vor face, magnitudinea acestora va fi una redusă deoarece pricepem de ce o facem, ne putem da o explicaţie, iar rezistenţa noastră la activităţi care nu se mulează întocmai pe viziunea noastră este mult întărită.

Morala: Trebuie întotdeauna să fim deschişi către dorinţele celuilalt şi să fim atenţi să le înţelegem motivaţia. Acest lucru ajută foarte mult în cazul necesităţii unui compromis, deoarece conferă o justificare pe care raţiunea noastră o poate digera mult mai uşor decât simplul argument al legăturii sentimentale, care oricât de puternic ar fi nu se poate substitui în totalitate unei motivaţii reale.

Be First to Comment

Leave a Reply