Tag: deziluzie

Am atins sublimul cu tălpile. L-am atins şi m-am întors din faţa lui pentru că a fost prea bun pentru mine. Am înfulecat din pământul umed ca să îmi potolesc setea… Setea mea nestăvilită de nou, a reatinge iar şi iar absolutul. Dar de fiecare dată pământul are un gust din ce în ce mai amar, rădăcinile mâncate sunt din ce în ce mai uscate, mă ustură pe vârful limbi, le scuip, dar cresc la loc. Îmi simt gingiile sângerând, dinţii despărţiţi violent de buruienile ce cresc. Sămânţa lăcomiei încolţită printre lacrimi de sânge îmi dă dureri… Plâng… Cu degetele mâzgălite de noroi caut să le rup din rădăcină, dar mă săgetează o durere difuză, haotică, insuportabilă, urcă pe nervii cranieni pe care îi simt vibrând agitaţi, conducând obosit impulsuri dureroase, parcă vrând să se desprindă, să îmi iasă pe nas, să mă lase fără simţire… Read More Sublim

Gânduri de acum

Coardele infinite ale orchestrei universale vibrează prin urechile celor care au timp să asculte. Cântecul dulce al speranţei infinitului reverberează prin timpane paralizate în fascinaţie. Razele soarelui la asfinţit, ochii…

Read More Jind

Gânduri de acum

I

O stradă scurtă şi îngustă vegheată de balcoane strâmbe în afara cărora atârnă rufele îngălbenite de uzură. Şi stropii apei de lighean, proaspăt îmbibată cu murdăria hainelor pe care tocmai le-a spălat, se scurg pe asfaltul neregulat, bătut de vânturile şi zăpezile anilor ce au trecut. Perdele întunecate împiedică ochii intruzivi de a pătrunde misterul sălaşurilor ce se ascund în clădirile roase de uitare. O uşă ferecată, cu un vizor străbătut de gratii veghează acest mic colţişor de istorie, în care timpul pare să fi stat în loc. Read More Pe strada sufletelor pierdute

Groapa imundă

Şi m-am născut… Şi ce? Încă o pereche de ochi să observe mizeria în care se bălăcăreşte acest univers decadent ce se numeşte umanitate. Încă un nas să miroasă descompunerea morală şi sufletească a societăţii înconjurătoare şi a fiecărui element component în parte, fiecare cu mirosul lui specific. Încă o pereche de urechi să asculte marşul funebru a ceea ce a însemnat odată demnitate. Încă o gură să vorbească în gol la oglinzi reci şi nepăsătoare, să îşi urle revolta împotriva direcţiei în care a apucat-o omul ca specie, din străfundul prăpastiei fără fund. Încă un set de papile gustative ca să guste amarul reîntoarcerii lente, dar iminente la animalitate. Încă o epidermă să îmbrace un suflet pierdut într-o aglomeraţie grăbită către un destin incert, în care fiecare se înghesuie şi îşi dă coate să aibă un loc cât mai în faţă la spectacolul propriei distrugeri, să simtă aspritatea dureroasă a lipsei de sentimente. Şi astfel pornesc la drum cu toate simţurile înăbuşite de presimţirea iminentei decăderi în uitarea dureroasă a timpului cosmic.

Read More Laudanum pentru suflet

Groapa imundă