Tag: moarte

A trecut un an deja şi nici nu mi-am dat seama când. Totul este atât de viu în mintea mea de parcă s-a întâmplat ieri să primesc mesajul şi să dau telefonul care au pus în mişcare o aventură care avea să mă marcheze aşa cum i-a marcat pe atât de mulţi odată cu mine. A fost o încercare grea la care am fost supuşi mulţi dintre noi şi despre care mi-aş dori să pot spune că a născut o Românie nouă. Din păcate, ştim deja cu toţii sfârşitul acestei poveşti şi am aflat pe pielea noastră că mizeria nu naşte decât mizerie şi că, în ciuda încercărior de coagulare, ne-am risipit hemofilic lăsând ţara să sângereze în continuare. Read More Cenuşă şi uitare

Gânduri de acum

Stăteam pe marginea hăului, pe vârful stâncii celei mai înalte. Vântul îşi făcea loc printre flancurile maiestuoase ale râului, şuierând precum fantomele trecutului, urcând până la mine, brăzdându-mi fruntea şi părul cu o atingere mormântală. Firele de iarbă se zbăteau nervoase la picioarele mele, parcă voind să se desprindă şi să se ridice la cer pe aripile de strigoi ale vântului. Read More Loreley

Gânduri de acum

I

O stradă scurtă şi îngustă vegheată de balcoane strâmbe în afara cărora atârnă rufele îngălbenite de uzură. Şi stropii apei de lighean, proaspăt îmbibată cu murdăria hainelor pe care tocmai le-a spălat, se scurg pe asfaltul neregulat, bătut de vânturile şi zăpezile anilor ce au trecut. Perdele întunecate împiedică ochii intruzivi de a pătrunde misterul sălaşurilor ce se ascund în clădirile roase de uitare. O uşă ferecată, cu un vizor străbătut de gratii veghează acest mic colţişor de istorie, în care timpul pare să fi stat în loc. Read More Pe strada sufletelor pierdute

Groapa imundă

Cuvântul… cărămida ce se confundă timid printre sute altele la fel ridicând marele zid al comunicării, un zid atât de mare, încât puţini au cutezanţa să îl treacă cunoscându-i fiecare centimetru, fiecare crevasă, fiecare îmbinare, fiecare portiţă ascunsă. Cuvântul este în aparenţă atât de neînsemnat, îşi pierde individualitatea în fraze lungi, în opinii, declaraţii, în cărţi şi versuri şi mulţi îi uităm rapid importanţa. Însă cuvântul are putere, cuvântul poate distruge, cuvântul poate înălţa, cuvântul poate salva prin simpla sa putere expresivă. Cuvântul este tot ce ne rămâne în faţa rânjetului rece al morţii. Read More Ultimele cuvinte

Gânduri de acum

Printre case, printre lumini, pe lână panouri, pe sub balcoane cu jardiniere înflorite, peste treceri de pietoni, sfidând semafoarele zboară tramvaiul ca un misterios călător. Mereu pe acelaşi drum, mereu privind aceleaşi împrejurări, se târăşte şi se clatină plictisit, sictirit de monotonia unei existenţe întru un singur scop. Un simplu utilitar, o creaţie umană cu un ţel clar definit şi orizonturi limitate se târăşte ca un vierme străbătând aceleaşi crestături ale aceleiaşi seculare scoarţe de copac, mereu căutând un orizont nou, dar veşnic incapabil de a-şi depăşi condiţia, veşnic împovărat de aceeaşi frustrare a limitării impuse de natura existenţei sale microcosmice. Întinzându-şi captatoarele precum braţele unui acrobat atârnându-se de două sârme, singurul lui sprijin si sursă de energie, păşind cu roţi ruginite pe aceleaşi şine, parcă cu fiecare an mai afundate în asfaltul încins, porneşte la drumul unei noi zile tramvaiul…

Read More Du-mă acasă, măi tramvai

Groapa imundă

Şi m-am născut… Şi ce? Încă o pereche de ochi să observe mizeria în care se bălăcăreşte acest univers decadent ce se numeşte umanitate. Încă un nas să miroasă descompunerea morală şi sufletească a societăţii înconjurătoare şi a fiecărui element component în parte, fiecare cu mirosul lui specific. Încă o pereche de urechi să asculte marşul funebru a ceea ce a însemnat odată demnitate. Încă o gură să vorbească în gol la oglinzi reci şi nepăsătoare, să îşi urle revolta împotriva direcţiei în care a apucat-o omul ca specie, din străfundul prăpastiei fără fund. Încă un set de papile gustative ca să guste amarul reîntoarcerii lente, dar iminente la animalitate. Încă o epidermă să îmbrace un suflet pierdut într-o aglomeraţie grăbită către un destin incert, în care fiecare se înghesuie şi îşi dă coate să aibă un loc cât mai în faţă la spectacolul propriei distrugeri, să simtă aspritatea dureroasă a lipsei de sentimente. Şi astfel pornesc la drum cu toate simţurile înăbuşite de presimţirea iminentei decăderi în uitarea dureroasă a timpului cosmic.

Read More Laudanum pentru suflet

Groapa imundă