Tag: nimic

Două perechi de ochi se pierdeau în întunericul camerei, sub cearşafuri fremătând în valuri oceanice, creând orizonturi, iar apoi spulberându-le cu un oftat. Cuvinte nerostite, pierdute printre răsuflări sorbite legau două suflete într-unul singur. Cu ochii lui negri şi săgetători îi cerceta fizionomia, şi-o imprima pe retină şi se apleca spre a o cerceta tactil. Sudoarea curgând în şiruri line pe gâtul lui îşi găsea sfârşitul între două trupuri însetate unul de celălalt. Read More Momente

Gânduri de acum

Pur şi simplu… nu am somn. Stau în faţa unui monitor şi privesc orele cum se scurg. Mă uit pierdut la un sitcom banal, distractiv, dar cu nimic ieşit din comun. Aceleaşi şi aceleaşi poante tipic-americane, răsuflate şi acelaşi aer de prietenie eternă a unor oameni care împart acelaşi apartament mai mult de 90% din timp. Dar dincolo de toate astea, atenţia îmi este uşor absorbită de alte lucruri. Read More Nu am somn

Groapa imundă

Simt cum acoperişul nopţii mă învăluie. Mă simt ascuns şi singur într-o mare de întuneric. Mă simt rece, simt cum fiecare centimetru al trupului meu tremură. Caut cu privirea o cale de ieşire, dar nu pot decât să bâjbâi după ceva… Ceva a cărui formă, aură şi culoare nu le cunosc. Ceva care simt că ar trebui să fie acolo dar nu pot să îmi dau seama cum ar trebui să arate. Simt că mă depărtez uşor de tot ceea ce mi-era drag, simt răceala celorlalţi, falsitatea companiei lor reflectată în priviri terne, în sclipiri înfundate de obidă. Cumva simt că ar trebui să mă ridic la un alt nivel, să îmi depăşesc condiţia de acum. Să pot să fiu un om normal, să pot readuce în ochii lor bucuria de a mă vedea în preajma lor. Read More Răceală

Groapa imundă